Abstract:
Dumitru Prunariu este singurul român care a ajuns în spaţiul cosmic. El a
efectuat zborul în perioada 14-22 mai 1981, la bordul navei cosmice „Soiuz
40” şi al laboratorului spaţial „Saliut-6”. Prin zborul lui în spaţiu, România a
devenit a noua ţară din lume care îşi promovează capacitatea ştiinţifică în spaţiul
extraatmosferic prin intermediul unui cosmonaut propriu.
Cosmonautul Prunariu a realizat mai multe experienţe ştiinţifice în domeniul
astrofizicii, studiului radiaţiilor cosmice, medicinii, biologiei, psihologiei şi
tehnologiilor spaţiale. Este preşedinte al Asociaţiei internaţionale a exploratorilor
spaţiului cosmic, preşedinte al Comitetului ONU pentru utilizarea paşnică
a spaţiului extraatmosferic. Primind titlul academic de Doctor Honoris Causa al
UTM, a susţinut o prelegere despre principalele pericole în funcţionarea sateliţilor
pe orbită.