Abstract:
P e 17 februarie 2011 Consiliul Rectorilor din RM și Oficiul Naţional
TEMPUS au organizat la UTM un seminar cu genericul „Guvernarea
universitară: abordări moderne în contextul experienţei Uniunii Europene”.
Lucrările seminarului au fost conduse de dl John Reilly, expert în problemele
învăţământului superior al Comisiei Europene. La lucrările seminarului au
participat: dna Loretta Handrabura, viceministru al educaţiei, dl Valentin
Amariei, vicepreședinte al Consiliului Rectorilor, dl Valentin Arion, coordonatorul Oficiului Naţional TEMPUS în RM, reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ministerelor de resort care au în subordinea lor universităţi, ai Consiliului
Republican al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, ANOFM, Confederaţiei Naţionale a patronatelor, mediului de afaceri.