Abstract:
Unul din obiectivele politicii vamale a Uniunii Europene este acela de spori eficiența organizării controalelor vamale dar in același timp de a eficientiza procedurile de vămuire și a reduce obligațiile administrative. Din aceste motive dar și pentru a ține pasul cu tehnologia, la nivelul Uniunii s-a luat decizia reformării legislației vamale de bază și anume Codul Vamal (Regulamentul 2913/1992) și Dispozițiile de aplicare a acestuia (Regulamentul 2454/1993). În aceste condiții, a fost publicat noul Cod vamal al Uniunii ("CVU") adoptat prin Regulamentul nr. 952/2013 al Parlamentului European (Regulamentul, obligatoriu în toate elementele sale şi cu aplicare directă în toate statele membre, asigură coerenţa Regulamentului (CE) nr. 450/2008 cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)) şi al Consiliului UE. Noul Cod vamal comunitar se va aplica de la 1 iunie 2016, cu excepţia unor prevederi organizatorice care au ntrat în vigoare de la 30 octombrie 2013.