Unele consideraţii cu privire la critica in arhitectură

Abstract

Lipsa criticii în arhitectură este resimţită mai ales în perioada contemporană, când aspectul noilor realizări arhitecturale se deosebeşte radical de cele anterioare, realizate în corespundere cu triada vitruviană: funcţie-construcţie-frumuseţe. Unele din cauzele depistate sunt expuse în articolul prezent, cum ar fi folosirea termenului „critică” doar cu sens negativ, în detrimentul sensului autentic de „analiză” şi autocenzurare a cercetătorilor arhitecturii; o altă cauză ar fi moştenirea climatului social nociv din perioada sovietică a Republicii Moldova, cu ingerinţa ideologică a statului totalitarist în procesul artistic, ce a întrerupt evoluţia firească a arhitecturii şi a dus la pierderea poziţiei arhitectului şi a libertăţii de creaţie, iar arhitectura din poziţia sa de artă a ajuns ca o ramură a industriei constructive, strangulată de normative tehnice. Evenimentele politice începând cu anii ’60 ai secolului al XX-lea, au readus la normalitate raportul firesc dintre arhitectura moldovenească cu cea contemporană universală, în care, graţie progresului tehnic şi lărgirii orizontului cultural şi ştiinţific, domină aspectul plastic al expresiei arhitecturale.

The absence of architectural criticism is felt especially in the contemporary period, when the image of new architectural product radically differs from their predecessors, created in accordance with the Vitruvian triad: benefit-strength-beauty. Some of the identified causes are given in this article, such as the use of the term “criticism” only in negative sense of its meaning, to the detriment of the transfer of its true content as “analysis”, “clarification”, “hermeneutics,” as well as auto-censure of architecture researchers. Another reason is the inheritance of the negative social climate of the times of USSR. The ideological intervention of the totalitarian state in the artistic process led to the depersonalization of architecture, which was the result of collective work, while suppressing the leading role of the architect and the loss of freedom of creativity. This led to the stoppage of natural development of architecture, when architecture from visual art in the past became a branch of the construction industry, strangled by technical norms. Since the 1960s, Moldovan architecture, following the example of the foreign one, has been developing in accordance with technological progress, absorbing the results of expanding the cultural horizon and scientific achievements, has returned to plastic expressiveness, which has become its main character. At the same time, the functional organization and the constructive structure, get away from visual perception into invisible part of the iceberg.