Galileo Galilei – savantul de tip clasic al epocii renaşterii

Abstract

Gânditorul, care a înfăptuit o despărţire a două lumi, acea a ştiinţei medievale, bazată pe concepţia aristotelică, de cea a ştiinţei moderne, al cărei aspect esenţial şi obiectiv se desprinde definit din opera lui, este considerat matematicianul, fizicianul şi astronomul italian Galileo Galilei (1564-1642). Lucrările sale cele mai influente, care au avut o înrâurire asupra gândirii secolului al XVII-lea, sunt: Scrisoarea către Marea Ducesă Cristine (scrisă în 1615, dar rămasă nepublicată până în 1636), Balanţa (1623), Dialog despre cele două principale sisteme ale lumii (1632) şi Discurs despre două noi ştiinţe (1638).Filosofia galileană a ştiinţei şi-a aflat o expunere clară în lucrarea „Balanţa” (1623). În ea, ajungând să precizeze conceptul de lege a naturii prima dată în istoria progresului gândirii omeneşti, Galilei îşi formează o imagine despre lume în care matematica juca rolul primar. El caracterizează natura ca carte scrisă în limbajul matematicii: lumea este una, creaţia este de esenţă matematică, complicatul sensibil poate fi redus la o sumă de elemente simple de natură geometrică. În consecinţă ştiinţa nu mai este descriptivă, ci explicativă. După Galilei, „filosofia este scrisă în această mare carte (Universul) care stă deschisă în permanenţă în faţa ochilor noştri, şi nu o putem înţelege dacă nu învăţăm mai întâi limba şi caracterele cu care este scrisă, or ea este scrisă în limbajul matematicii, iar literele ei – sunt triunghiuri, patrulatere, cercuri, sfere, conuri, piramide şi alte figuri geometrice, fără ajutorul cărora mintea omenească nu poate înţelege în ea nici un cuvânt; fără ele noi putem doar pe ghicite să rătăcim prin labirintul întunecos”.