Concepţii opuse în filosofia ştiinţei: Habermas versus Popper

Abstract

În teoria ştiinţei s-au succedat multiple iniţiative de depăşire a opţiunilor ce au fost socotite „modelul standard” al teoriei ştiinţifice, elaborat de Rudolf Carnap. Este vorba de separarea severă între observaţie şi teorie şi de restrângerea perspectivei filosofice asupra ştiinţei (care este privită ca o construcţie logic- formală, şi nu ca întreprindere umană), de fragmentarea metaştiinţei într-o sumă de unghiuri de vedere - al logicii ştiinţei, al sociologiei, al psihologiei, al istoriei ştiinţei - izolate unele de altele. Astfel de iniţiative au dus la elaborarea de noi teorii asupra ştiinţei: „raţionalismul critic” al lui Popper, abordarea istoric- sociologică a ştiinţei a lui Kuhn, evoluţionismul lui Toulmin. Alături de aceste teorii, ca o încercare majoră de depăşire a opţiunilor pozitivist-logice a ştiinţei, s-a profilat teoria ştiinţei a lui Habermas. Aceasta a fost formulată înăuntrul „pragmatismului transcendental” şi are ca nucleu „teoria intereselor de cunoaştere”.