Problema imaginii de sine şi a stimei de sine in psihopedagogie

Abstract

În literatura de specialitate, cu precădere in psihologia pedagogică si cea socială conceptul de sine (self) s-a cristalizat ca reprezentând in esenţă ,,colecţia de crezuri despre noi inşine", altfel spus imaginea pe care o avem despre propria persoană. In limba româna, sinele folosit intr-o oarecare măsură este defnit ca ,,nucleu rafinat spiritual al personalităţii umane pe când in psihologie utilizarea termenului este de multe ori echivalat cu Id-ul psihanalist, care, ca sistem impulsional, reprezintă o parte tare a personalităţii. În literatura de specialitate de limbă română, substituitul sinelui (self-ului) din psihologia americană este ,,eul", totuşi nu putem spune traductibil ,,imaginea de eu ci imaginea de sine. Sinele inglobează rezultatele autoobservaţiilor şi autoanalizelor, el functionează concomitent ca subiect şi obiect al reflecţiilor despre calităţile personale, relaţiile cu ceilalţi locul şi rostul lui in lume. Sinele astfel se dovedeşte a fi iniţiator şi emanator de judecăţi şi acţiuni către ceilalţi şi către lumea din afară, in general, dar şi receptor a ceea ce vine din exterior.