De la cultură şi civilizaţii majore spre globalizare

Abstract

Istoria omenirii are un sens şi o semnificaţie, este „progres în conştiinţa libertăţii” – de aici şi ideea că istoria are o finalitate specifică – atingerea libertăţii desăvârşite care se petrece în condiţiile depăşirii libertăţii abstracte, în contextul unei comunităţi raţionale. Astfel, civilizaţiile sunt „marile ansambluri umane” prezentând trăsături comune şi care sunt caracterizate printr-o anumită dinamică şi parcurgerea unei anumite curbe în timp. După Neagu Djuvara, aceste trăsături comune ansamblurilor umane numite de Toynbee „civilizaţii” ar fi: faptul că au acoperit o arie geografică mare, cuprinzând mai multe etnii şi popoare sau state, faptul că au realizat o anumită unitate de moravuri, tehnici, arte, credinţe şi faptul că dezvoltându-se pe durate mai mari de două mii de ani, au trecut prin fazele aceleiaşi scheme de evoluţie politică. Provocările venite din partea mediului înconjurător uman sunt de trei tipuri: stimulentul şocurilor, stimulentul presiunilor şi stimulentul marilor încercări.