Abstract:
Metoda MUPÎ CAER se deosebeşte de alte metode de proiectare prin faptul că definitivarea liniilor de contur curbe se realizează prin procedee de razeografie, fapt care o face să fie foarte atractivă în cazul proiectării construcţiilor de îmbrăcăminte asistate de calculator, indiferent de faptul că aceasta utilizează relaţii de calcul destul de complexe pentru determinarea lungimii segmentelor. Însă una din probleme ar fi că tiparele de bază propuse în literatură de specialitate nu corespund actualelor tendinţe ale modei. În această lucrare se propune construcţia de bază realizată conform MUPÎ CAER reactualizată şi adaptată pentru produsele vestimentare din piei şi înlocuitori.