Aplicarea garanțiilor judiciare pentru evitarea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului

Abstract

Accesul la justiție este o condiție indispensabilă în promovarea și garantarea drepturilor și libertăților. Acesta constă în a încorpora în dreptul pozitiv al fiecărei țări, înainte de toate, o reglementare a intereselor omului, maximum de justiție pe care o poate admite populația țării respective. Pentru a concretiza și a conferi plenititudine dreptului de acces liber la justiție, legiuitorul stabileste multe alte prevederi constituționale și le dezvoltă, le concretizează detaliat în legile organice. Luate în ansamblu, ele devin fundament și criteriu de bază al calificării statului de drept. Aceste prevederi au valoare de principiu pentru întregul sistem de drept, ele reprezentând, de fapt, temeiul oricărui demers legislator. Totodată, unele dintre acestea au legătură directă și mai strânsă cu exercitarea dreptului de acces liber la justiție. La acestea pot fi atribuite: prezumția de nevinovăție, inviolabilitatea domiciliului, restrângerea exercitării unor libertăți, dreptul la apărare, dreptul de petiționare.

Access to justice is an indispensable condition in the promotion and guarantee of rights and freedoms. It consists in incorporating into the positive law of each country, first of all, a regulation of human interests, maximum justice that the population of that country can admit. In order to concretize and give fullness to the right of free access to justice, the legislator establishes many other constitutional provisions and develops them, concretizes them in detail in the organic laws. Taken as a whole, they become the basis and basic criterion for the qualification of the rule of law. These provisions have the value of principle for the entire legal system, they being, in fact, the basis of any legislative approach. At the same time, some of them are directly and more closely related to the exercise of the right of free access to justice.