Abstract:
Despre crimele regimului stalinist trebuie să știe și generațiile următoare, să nu fie duse în mormânt odată cu trecerea la cele veșnice a generațiilor martire. De aceea, memoriile profesorului Nicolae Mogoreanu, deportat de mic copil (doar 5 anișori!) în orășelul Cegdomyn, nordul regiunii Habarovsk, la 9 500 km de satul natal, sunt binevenite și importante pentru strângerea „trecutului împrăștiat” din cioburile de amintiri ale supraviețuitorilor deportărilor. „ În taigale curge sânge / Și auzi cum înger plânge / Acolo te taie gerul / Și auzi plesnind și Cerul”, scrie clasicul Gr. Vieru. Cartea de față vine să amintească generațiilor de după război despre una dintre cele mai odioase crime staliniste – deportările în masă, așa cum a fost trăită de familia de gospodari basarabeni Mogoreanu.