Abstract:
În unele dicţionare noţiunea de ovoid nici nu este amintită, iar în altele noţiunea este tratată inexplicit, oferind posibilitatea unor confuzii, ca în definiţia următoare: ovoid = în formă de ou, oval, ovoidal, oviform (lat. ovum –ou, gr. eidos – formă). Dar, se ştie că ovoidul este un corp, având o suprafață de revoluție cu o singură axă de simetrie, în timp ce ovalul este o suprafaţă plană cu două dimensiuni.
Noi am încercat să precizăm noţiunea respectivă. Curba - ovoid este o figură plană, închisă, formată din patru arce circulare (câte două egale) racordate între ele, simetrică numai faţă de o axă. Denumirea ei provine de la asemănarea cu forma unui ou, iar prima utilizare cunoscută este în 1776.