Abstract:
BRŞA a început procesul de automatizare a activităţilor bibliotecare în 1992 prin implementarea programului MARC, alcătuit în baza standardului USMARC. Acest software acoperea doar o parte din funcţiile de bibliotecă şi nu asigura accesul în reţea. Astfel, apare necesitatea elaborării unui nou concept de automatizare a bibliotecii, ţinînd cont de schimbările intervenite în societate şi sfera informaţională. În 1998 a fost elaborat un concept al automatizării resurselor informaţionale agrare din întreaga republică cu posibilităţi de încadrare ulterioară în Sistemul Naţional Automatizat de Biblioteci. Acest concept a stat la baza proiectului “Reţeaua Automatizată de Biblioteci Agricole din RM”. Scopul principal consta în automatizarea resurselor informaţionale agrare armonizate cu cerințele informaţionale ale specialiştilor din domeniul agriculturii, care ar permite satisfacerea cererilor de informare ale utilizatorilor la un nivel calitativ, precum şi extinderea accesului utilizatorilor atît la resursele informaţionale naţionale, cît şi internaţionale.