Facultatea Construcţii, Geodezie şi Cadastru: Recent submissions

  • URSU, Viorica (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2014)
    Vinovăţia reprezintă facultatea psihică prin care persoana devine conştientă de faptele sale, de rezultatul acestora, de modul în care acestea ar putea fi săvârşite, de mijloacele necesare, de acţiunea sau inacţiunea pe ...
  • BOSTAN, Ina (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2014)
    Procedeul de lichidare este cel mai complicat dintre toate chestiunile ce ţin de persoana juridică. Lichidarea unei societăţi, uneori, poate dura chiar şi ani, iar acest lucru, cu părere de rău, în Republica Moldova este ...
  • GAIDEVA, Elena (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2014)
    Contractul de vînzare-cumparare, încă din cele mai vechi timpuri, are o importanţă incontestabilă, ajungînd în prezent să ocupe locul unui dintre cele mai utile şi mai eficiente mijloace de dobîndire a dreptului de proprietate ...
  • IVANOV, Iurie (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2014)
    În cadrul raporturilor economice dintre agenţi economici privaţi (nepublici), se vor organiza licitaţii (concurs) specifice acestor categorii de raporturi, câştigătorul va fi desemnat de beneficiar conform criteriilor sale ...
  • PISARENCO, Olga (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2014)
    Unul dintre cele mai importante momente legate de regimul matrimonial contractual îl reprezintă conţinutul acestuia. Anume acordul asupra conţinutului stă la baza încheierii contractului matrimonial, deoarece prin el soţii ...
  • ПОЛКАНОВ, Владимир; ФУНИЕРУ, Наталья (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2014)
    Сложные инженерно-геологические условия территории Молдовы в сочетании с активной неотектонической деятельностью привели к образованию в толще глинистых пород многочисленных зон ослабления. Однако, на стройках республики ...
  • TAŞCA, Adrian (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2014)
    Arcul Geodezic Struve este arcul meridianului 25° 20' (cu lungimea de peste 2820 km), constînd dintr-o reţea de 265 de puncte, care prezintă cuburi de piatră plasate în pămînt cu mărimea 2 pe 2 metri. Aceste puncte sînt ...
  • BOTNARI, Radu; CURJOS, Mihai; GALAJU, Nicolae (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2014)
    Sistemul RINEDAC este un sistem unic extins pe teritoriul Municipiului Chişinău ce are ca scop reprezentarea unică a infrastructurii edilitare şi datelor cartografice. La fel sistemul vizează ducerea evidenţei a materialelor ...
  • ORLOV, Simion; BEŢ, Nicolai (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2014)
    In Republic of Moldova are well known natural hazards such as: landslides, flooding villages and farmland, damaging roads, dams breaking and so on which make great harm to the state and particularly the rural population. ...
  • BESCHIERI, Zinovia; MANCIU, Victor; BUDAIAN, Teodora (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2014)
    Dacă, totuși la nivel mondial, privind din punct de vedere al dezvoltării tehnologiilor, nu suntem la nivel cu marile puteri ale lumii, însă deja în țară avem posibilitate de utilizare a noilor tehnologii aplicate în ...
  • CHIRIAC, Vasile; NISTOR LOPATENCO, Livia (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2014)
    This paper present the preparation procedure and results of flight trials conducted in the frame of FP7 Project EEGS2 «EGNOS Extension to Eastern Europe: Applications» in order to demonstrate possibility of EGNOS extension ...
  • NISTOR LOPATENCO, Livia; CHIRIAC, Vasile (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2014)
    In 2011 TUM in cooperation with Agency for Land Relations and Cadastre of Republic of Moldova and Institute of Applied Research (IAF), University of Applied Sciences (HSKA) Karlsruhe, Germany implemented are project focused ...
  • OLARU, Efim (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2021)
    Ciclul de prelegeri Stabilitatea psihologică a omului în situații excepționale este destinat studenţilor UTM, specialitatea 0732.5 Inginerie antiincendii și protecție civilă, ciclul II, master, și urmăreşte scopul de a ...
  • VLASENCO, Ana; CHIRIAC, Vasile (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2021)
    Lucrarea de față este, în primul rând, un ghid universitar cu titlul disciplinelor prevăzute în planul de studii al programului de master Geomatică și cadastru din cadrul Universității Tehnice a Moldovei. Scopul de bază ...
  • ПОЛКАНОВ, В. Н.; ЧЕБАН, О. С.; ПОЛКАНОВА, А. В. (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2021)
    Актуальность и важность выполненного исследования связывается с необходимостью разрешения вопросов, обусловливающих длительную устойчивость склонов и, как следствие, зданий и сооружений, размещенных на них. Несмотря ...
  • ЧОФУ, Ю.; ТРИФАН, Н.; ЯНАКЕВИЧ, A. (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2007)
    Для успешного освоения курсов «Технология конструкционных материалов» или «Технология материалов» студентами заочной формы обучения предусмотрено выполнение ими индивидуальных контрольных заданий по различным ...
  • ДИДЕНКУЛ, А. С.; ОВЧАРЕНКО, Н. С. (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2007)
    Методические указания предназначены к выполнению курсовой работы на практических занятиях по дисциплине «Технология строительных процессов» для студентов специальности „Construcţii şi inginerie civilă”.
  • OLARU, E. (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2007)
    Ciclul de prelegeri la disciplina Stabilitatea construcţiilor în condiţii de incendiu este destinat studenţilor U.T.M. care îşi fac studiile la specialitatea 582.5 – Inginerie Antiincendii şi Protecţia Civilă pentru ...
  • TEACĂ, Ilie (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2007)
    Schiţa de curs este destinată studenţilor anilor II şi III ai specialităţii 381.1. Drept.
  • CUCU, Oleg (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2007)
    Îndrumarul este adresat studenţilor specialităţii 582.1 „Construcţii şi inginerie civilă”, formele de studii cu frecvenţă la zi şi cu frecvenţă redusă.

Search DSpace


Browse

My Account