Fenomenul „trădării intelectualităţii” în spaţiul românesc

Abstract

Din cele mai vechi timpuri, intelectualitatea a reprezentat un segment al populaţiei care a avut şi are până în prezent un cuvânt greu de spus, un rol aproape decisiv în ceea ce priveşte administrarea societăţii omeneşti. Ea a fost şi este un grup social, neomogen care îşi foloseşte intelectul, raţionamentul, cunoaşterea pentru a-şi câştiga existenţa. A fi intelectual înseamnă a întrebuinţa în mod creator facultatea de cunoaştere, cultura. Totodată, intelectualitatea posedă capacitatea de a utiliza mintea şi logica de-a lungul vieţii. Ea nu constituie, pur şi simplu, cultura unui om, ci modalitatea de a întrebuinţa cunoştinţele pentru a crea, a introduce novaţia, a fi atentă la tot ce se petrece în societate, a înţelege esenţa şi mersul lucrurilor, a avea fermitatea de a le judeca în mod obiectiv.