Invenţia se referă la domeniul construcţiei de maşini, şi anume la transmisiile planetare precesionale.
Transmisia planetară precesională, conform primei variante, conţine o carcasă, în care sunt amplasaţi un bloc satelit cu două coroane danturate cu role, care este instalat pe manivela arborelui conducător, şi două roţi dinţate centrale, una fixată rigid în carcasă, iar cealaltă − pe arborele condus. Roţile se angrenează cu coroanele blocului satelit. Blocul satelit este instalat pe manivelă prin rulmenţi cu autoaşezare, care sunt executaţi cu role cilindrice.
Conform variantei a doua, blocul satelit este executat din două părţi, unite între ele prin intermediul unui cuplaj cu dantură frontală. Părţile sunt montate cu posibilitatea deplasării axiale una faţă de alta, iar între flanşele dorsale ale părţilor blocului satelit sunt instalate elemente elastice.
The invention relates to the field of mechanical engineering, namely to precessional planetary transmissions.
The precessional planetary transmission, according to a first embodiment, comprises a housing, in which are placed a satellite unit with two gear rings with rollers, which is installed on the crank of the drive shaft, and two central gearwheels, one rigidly fixed in the housing and the other – on the driven shaft. The wheels intermesh with the rims of the satellite unit. The satellite unit is installed on the crank by means of bearings with automatic fit, which are made with cylindrical rollers.
According to a second embodiment, the satellite unit is made of two parts, interconnected by a coupling with end teeth. Parts are mounted with the possibility of axial displacement relative to each other, and between the rear flanges of parts of the satellite unit are installed elastic elements.