Invenţia se referă la industria constructoare de maşini şi poate fi aplicată la prepararea amestecurilor uscate, semiuscate, de mortar şi de beton plastic sau vârtos. Malaxorul cu acţiune ciclică conţine un corp (1) cu fundul semicilindric instalat pe suporturi (6), în pereţii frontali ai căruia este montat un arbore (3) cu organe de amestecare, executate în formă de bare (2), care sunt fixate pe arbore în secţii, incluzând fiecare un număr par de bare, fixate radial şi amplasate uniform pe circumferinţă. Toate secţiile sunt amplasate de-a lungul arborelui (3) cu acelaşi pas, iar fiecare secţie următoare este fixată pe arbore cu o deplasare unghiulară faţă de cea precedentă, egală cu o jumătate a unghiului dintre bare. Pe barele (2) fiecărei secţii, în sensul rotirii arborelui, de-a lungul sunt fixate elemente suplimentare, executate în formă de emisfere (4), iar pe capetele barelor – în formă de pătrimi de sferă (5). Elementele suplimentare, diametrul cărora este mai mare decât diametrul barelor, sunt fixate pe ele cu partea plană, cu pasul mai mare decât diametrul lor, iar în fiecare secţie, elementele suplimentare sunt amplasate pe barele vecine cu o deplasare de jumătate de pas.
The invention relates to the field of mechanical engineering and may be used for preparation of dry, semidry, mortar and concrete plastic or stiff mixes. The cyclic-type mixer comprises a body (1) with semicylindrical bottom installed onto supports (6), into the frontal walls of which there is mounted a shaft (3) with mixing devices, made in the form of bars (2), fixed onto the shaft in sections, each of which includes an even number of bars, fixed radially and uniformly placed round the circumference. All sections are placed along the shaft (3) with the same step, and each following section is fixed onto the shaft with an angular displacement about the preceding one, equal to a half angle between the bars. Onto the bars (2) of each of the sections, in the course of rotation of the shaft, lengthwise there are fixed additional elements, made in the form of hemisphere (4), and onto the ends of the bars – in the form of quarters of sphere (5). The additional elements, of which diameter is greater than the diameter of the bars, are fixed onto them with the plane part, with the step greater than their diameter, and in each section the additional elements are placed onto the adjacent bars with a half-step displacement.