Abstract:
Sunt prezentate modalităţile de utilizare a trusei de mecanică asistată de calculator la verificarea experimentală a legii conservării impulsului în cazul ciocnirilor plastice ale două cărucioare pe un plan orizontal. Se analizează posibilităţile oferite de softurile elaborate în achiziţia şi procesarea datelor, precum şi în elaborarea referatului la cele 20 de variante ale experienţelor propuse. Sunt considerate şi cazurile în care masele celor două cărucioare sau masa unuia din ele variază la trecerea de la o serie de măsurări la alta. Modalităţile de eliminare a erorilor sistematice sunt ilustrate cu grafice obţinute în experienţe concrete. Se propune o metodă de estimare a coeficientului de frecare (rezistenţă) la mişcarea cărucioarelor şi se analizează rezultatele obţinute pentru nivelul de confidenţă de 68,3 %.