Scopul tezei de master cu tema „Managementul financiar ca suport de optimizare a deciziilor financiare în cadrul întreprinderii”, este de a cerceta aspectele teoretice și metodologice privind conceptul de management financiar, de a efectua analiza economicofinanciară a întreprinderii, analiza și rolul ecesteia în ramura de producere a materialelor de construcție și comercializarea mărfurilor de construcție. În introducerea a fost argumentată prezenta temă, au fost stabilite sarcinele tezei în corespundere cu tema tezei de master, s-a identificat scopul și obiectivele lucrării. În capitolul I „Rolul managementului financiar în sistemul managerial al întrprinderii”, sunt definite principale noțiuni de management financiar, la fel este analizat aspectul teoretic de gestiune a stocurilor si creanțelor în cadrul întreprinderii. În capitolul II „Analiza economico-financiară a întreprinderii „Supraten” S.A. și rolul acesteia în ramaură”. A fost caracterizat rolul ramurei pe piața Republicii Moldova. Este prezentată analiza financiară a întreprinderii „Supraten” S.A. care cuprinde: analiza surselor de finanțare a patrimoniului întreprinderii, analiza dinamicii și structurii veniturilor, analiza rezultatelor financiare, a dianmicii și structurii cheltuielilor, analiza fluxului de numerar, analiza rescului de faliment și analiza SWOT. În capitolul III „Direcții de optimizare a deciziilor financiare în cadrul întreprinderii „Supraten” S.A.”. Sunt tratate principalele direcții de optimizare financiare cum ar fi: controlul stocurilor la întreprindere; efectul de levier financiarca indicator de evaluare a riscului de îndatorare a întreprinderii; optimizarea politiciide colectare a creanțelor. În concluzie sunt evidențiate rezultatele principale obținute în urma analizei economicofinanciare și optimizarea deciziilor financiare în cadrul întreprinderii.
The purpose of the master's thesis with the theme "Financial management as a support for optimizing financial decisions within the enterprise", is to investigate the theoretical and methodological aspects regarding the concept of financial management, to carry out the economic-financial analysis of the company, the analysis and the role of this in branch of production of construction materials and sale of construction goods. In the introduction of the present theme, the thesis tasks were established in accordance with the theme of the master's thesis, the purpose and the objectives of the paper were identified. In chapter I "The role of financial management in the management system of the enterprise", the main concepts of financial management are defined, as well as the theoretical aspect of the management of stocks and receivables within the company. In chapter II "The economic-financial analysis of the company" Supraten "S.A. and its role in the branch ”. The role of the branch on the market of the Republic of Moldova was characterized. The financial analysis of the company "Supraten" S.A. is presented which includes: analysis of sources of financing of the enterprise's assets, analysis of revenue dynamics and structure, analysis of financial results, dynamics and expenditure structure, analysis of cash flow, analysis of bankruptcy risk and SWOT analysis. In Chapter III "Directions for optimizing financial decisions within the company "Supraten "S.A.". The main directions of financial optimization are treated, such as: inventory control at the company; the leverage effect financial indicator for assessing the risk of debt of the company; optimization of policies for debt collection. In conclusion, the main results obtained from the economic-financial analysis and the optimization of the financial decisions within the company are highlighted.