Abstract:
Porozitatea ca concept reprezintă volumul spațiului gol (pori) din interiorul unui material. Importanța studierii acestei proprietăți se explică prin faptul că materialele poroase au o aplicație industrială importantă precum catalizatori, materiale de construcție, ceramice, produse farmaceutice, pigmenți, membrane, electrozi, senzori, componente active în baterii etc. În această lucrare sunt examinate mai multe metode de determinare a porozității materialelor poroase semiconductoare, reliefând avantajele și dezavantajele acestora. Experimental a fost determinat gradul de porozitate a straturilor poroase de InP obținute la tensiuni de anodizare diferite ce rezultă în variația gradului de porozitate de la 30-75 %.