Abstract:
Neuromarketingul, ca știință, apare la începutul secolului XXI și își propune să studieze
consumatorii și motivele de cumpărare din spatele gândirii conștiente. Oamenii nu spun mereu
ceea ce vor face cu adevărat, astfel, se evidențiază emoțiile drept factor de influență primordial
în luarea deciziilor. Studiul creierului uman va identifica adevăratele motivații ce impulsionează
clientul să ia decizii în favoarea comerciantului. În prezent, există mai multe companii care aplică
în activitatea lor rezultatele studiilor de neuromarketing și se bucură de efecte considerabile, iar
acestea sunt: Coca-Cola, Hyundai, PayPal, Campbell’s, Frito-Lay și altele. Subiectul
neuromarketingului este unul controversat, unii susținând că utilizarea acestuia vine cu beneficii,
iar alții afirmând că rezultatele acestor studii pot fi utilizate în defavoarea consumatorilor. Cert
este faptul că atunci când se respectă normele etice, neuromarketingul nu face decât să
eficientizeze activitatea de marketing și să ducă la o satisfacție mai mare a consumatorului.