Abstract:
În pofida modificărilor ce au loc necontenit în viața socială, dar și în mentalitățile
propagate de acestea, problemele esențiale ale condiției umane rămân aproape aceleași, sigur cu
mici schimbări de accent. Cea mai acută problemă din ultimul an cu certitudine reprezintă
pandemia de Covid 19, care reușește să schimbe unele accente ale vieții cotidiene, impunându-ne
să generăm cele mai eficiente și sigure soluții. Făcând o paralelă între gândurile filosofului despre
fericire și realitatea secolului nostru, putem spune cu certitudine că dreptatea este de partea
înțeleptului, întrucât de cele mai multe ori dorințele și așteptările noastre depășesc cu mult
resursele reale de care dispunem. Înainte de această criză de Covid 19 majoritatea oamenilor
considerau fericirea rezultă din lucruri materiale, din acest motiv de multe ori ajungeau să
neglijeze chiar și familiile, doar pentru a se considera ei împliniți și fericiți. Stare de bine se poate
obține din amintirile plăcute sau din eșecurile pe care le-am avut și acum acestea ne-au dus spre
momentul în care ne aflăm. În aceste zile de când o apărut această pandemie a apărut o nouă
realitate și o nouă frică. Dat fiind faptul această boală Covid 19 poate duce la moarte, conduce
la apariția fricii și a instinctului de supraviețuire și atunci ne confruntăm cu ceea ce se întâmplă
acum. Uităm să ne bucurăm de fiecare clipă în care suntem alături de cei dragi. Important este
ca omul să poată să asculte de rațiunea din interiorul său.Cât de mult nu am evolua din punct
științific și cât de avansată ar fi transmiterea de informație oricum acest fapt nu ne va ajuta.