Abstract:
Problematica filosofiei şi a religiei se intersectează în aşa întrebări ca: substanţa, binele, existenţa, omul, fiinţa („Eu sunt ceea ce sunt”).
Toate aceste probleme se unesc armonios în demonstraţia existenţei lui Dumnezeu. Pentru a evita orice echivoc dintru început, notăm că atunci când spunem Dumnezeu, prin această denumire nobilă, „cel mai măreţ cuvânt al limbajului uman”, înţelegem o Fiinţă supremă, personală, distinctă de lume, de care depinde tot universul.
O demonstarţie presupune o dovadă.
O dovadă o putem primi prin experienţă.O dovadă o putem primi prin raţionament, adică prin argumentaţie raţională, discursivă, a priori, de la concept la însuşirea de a exista, deductivă, sau a posteriori de la efect la cauză, inductivă.