Abstract:
Confruntarea bisericii ortodoxe din Basarabia cu regimul sovietic de ocupaţie este o temă care deocamdată rămâne foarte slab studiată, cu toată schimbarea pozitivă de atitidine faţă de credinţă, care s-a produs după dispariţia imperiului sovietic. Sunt doar câteva studii1 şi documente2 publice în acest răstimp precum şi un număr ceva mai mare de publicaţii în presă.
Biserica basarabeană are o istorie foarte bogată, rolul ei în viaţa cultural-spirituală a populaţiei ţinutului fiind greu de estimat. Ocupaţia sovietică din 1940 şi recuperarea din 1944 au schimbat radical statutul ei în ţinut, prin declanşarea unui proces de marginalizare şi lichidare a locaşurilor de cult.
Din războiul al doilea mondial, biserica, tot aşa ca şi întreaga societate, a ieşit cu grave pagube, multe biserici fiind distruse, avariate sau jefuite. Altele au încetat să funcţioneze în urma refugierii multor preoţi3 la vest de Prut sau a arestării, deportării şi nimicirii lor la scurt timp după intrarea trupelor sovietice în Basarabia.