Abstract:
Noua conjunctură a economiei globale impune și noi modalități de gestiune a întreprinderilor. Împreună cu resursele utilizate în cadrul sistemelor de producție, întreprinderile pierd caracterul național, devenind multinaționale. Aceste sisteme de producție globale tind să-și maximizeze productivitatea cu scopul obținerii unor profituri cît mai mari, iar prin dezvoltarea continuă a tehnicii și tehnologiilor utilizate în sistemele de producție se tinde spre înlocuirea factorului uman cu mașini ce asigură o productivitate mai mare. În acest context calificarea personalului utilizat în cadrul sistemelor de producție moderne devine o problemă cît se poate de actuală, iar înlocuirea personalului necalificat cu mecanisme robotizate ce asigură o productivitate mai înaltă devine o problemă de timp, pînă cînd costurile de utilizare a forței de muncă necalificate nu vor fi mai înalte decît costurile de utilizare a noilor tehnologii.