Pentru programul științific a Tezei de master se abordează o problema semnificativă în domeniul masurărilor și încercărilor referitor la exprimarea încertitudinii de măsurare, problema pe care se pune spre studiu și rezolvării aceteia constă în determinarea exactă a valorii masurandului în cazul măsurărilor metrologice, evaloarea incercărilor în procedura de încercare, și evaluarea etalonului în procedurile de etalonare. În Republica Moldova și de obicei în practica internațională, conform prevederilor ghidului de exprimare a incertitudinii de măsurare, modalitatea după părerea mea ,caracterizarea și evaluarea a ei este foarte subiectivă, iar ce ține de reprezentarea în certificatele, rapoartele de încercări și, sau buletinele metrologice este greu lizibilă și înțeleasă, de până acum incertitudinea de măsurare nu a fost reprezentantă printr-un model matematic,sau cu graficile lizibile,și funcționale.Sau printr-o funcție matematică vădit reprezentativă.Ceia ce se propune în lucrarea de față.
Scopul și obiectivele lucrării: Scopul acestei teze este înțelegerea, dezvoltarea şi implementarea a modelului matematic de evaluare a incertitudinii de măsurare, caracterizarea acesteia prin funcție matematică și reprezentarea grafică cu utilizarea ei în practică la măsurări, încercări, etalonări unde se cere exprimarea incertitudinea de măsurare. Obiectivele sunt indentificarea incertitudinii de măsurare, caracterizarea driverilor (variabilile) care influențeaza la exprimarea incertitudinii de măsurare. Ca în final sa obținem modelul matematic al incertitudinii de măsurare cu implimentarea acesteea,ca un model cu înalt nivel de semnificație.
Noutatea și originalitatea studiului: În comparație cu evaluarea curentă și după recomandările prestandardului ENV 13005 „Ghid pentru exprimarea incertitudinii de măsurare”, rămâne loc de interpretări pentru valoarea exactă a măsurandului. Prin această lucrare se impune redarea modelului matematic a incertitudinii de măsuare, cu exprimarea unei valori exacte a măsurandului.
Semnificația teoretică: Studiul afișează rezultatele cercetării comparative a unor probleme de exprimare a incertitudinii de măsurare, a calculării acesteea și uzanței în procedurile de măsurări metrologice, evaluării conformității și etalonării. De aseamenea au fost calculate și puse în evidență driverii(variabillele) care contribute semnficativ la evaluarea curentă pentru incertitudinea de măsurare. Au fost formulate și calculele pentru modelul matematic, conceperea unui model cu adevarat inovativ, modalitatea de exprimare și vizualizare grafică a incertitudinii de măsurare va contribui semnificativ la calculul și evaluarea valorii exacte în măsurări metrologice, în evaluarea conformității și etalonări proces cu investire minimă și fiabilitate ridicată.
Valoarea aplicativă a lucrării: S-a elaborat un sistem de calcul, cu preluarea unui model matematic de evaluare a exprimării incertitudinii de măsurare, pentru evaluarea exactă a măsurandului, poate fi utilizată ca model matematic pentru elaborarea procedurilor de măsurare cu exprimarea incertitudinii pentru laboratorele încercări și etalonări.
For the scientific program of the Master's Thesis, a significant problem is addressed in the field of measurements and tests with the expression of measurement uncertainty. testing, and evaluation of the standard in calibration procedures. In the Republic of Moldova, and usually in international practice, according to the provisions of the guide for expressing measurement uncertainty, its characterization is very subjective, and what is represented in certificates, test reports and / or metrological bulletins is difficult to read and understand, until since it will not be represented by a mathematical model with functional graphs.
The purpose of the paper:The purpose of this thesis is to understand, develop, and implement of the mathematical model for evaluating the measurement uncertainty, its characterization by mathematical function and graphical representation, with its use in practice in measurements, tests, calibrations where the measurement uncertainty is expressed. Objectives are to identify the uncertainty measurement, characterization of drivers (variables) that influence the expression of uncertainty. In order to finally obtain the mathematical model of the measurement uncertainty, with its implementation.
Novelty and originality of the study: Compared to the current evaluation and following the recommendations of the standard ENV 13005 "Guide for expressing measurement uncertainty", there is still room for interpretation for the exact value of the measurement. Through this work it is necessary to reproduce the mathematical model of the measurement uncertainty, with the expression of an exact value of the measurand.
Theoretical significance: The study displays the results of comparative research on problems of expressing measurement uncertainty, its calculation and usage in metrological measurement procedures, conformity assessment and calibration. Drivers (variables) that contribute significantly to the current assessment for measurement uncertainty were also calculated and highlighted. The calculations for the mathematical model, the design of a truly innovative model, the way of expressing and graphically visualizing the measurement uncertainty will also be formulated will contribute significantly to the calculation and evaluation of the exact value in metrological measurements, conformity assessment, and process calibrations with minimal investment. high reliability.
The applicative value of the paper: a calculation system was elaborated, with the taking over of a mathematical model for evaluating the expression of the measurement uncertainty, for the exact evaluation of the measurand.