Lucrarea dată constă în efectuarea procesului de fermentare malolactică la 3 soiuri de
vin: Merlot, Cabernet-Sauvignon și Feteasca Neagră în cadrul întreprinderii Podgoria Vin SRL,
situată în zona vitivinicolă IGP ”Valul lui Traian”. Cercetările realizate s-au îndreptat spre
analizarea și determinarea condițiilor de producere a FML. Determinarea şi aprecierea calitativă a
indicilor organolepetici al vinurilor roşii studiate.
Cercetarea dată este constituită din II capitole.
Capitolul I, numit Studiul bibliografic sunt prezentate noţiuni generale şi caracteristica
despre acidul malic, originea și evoluția acestuia în struguri, impactul AM asupra parametrilor
imporatanți din vin (pH, aciditate, stabilitate microbiologică), proprietășile acidului malic și
acidului lactic, procedee de dezacidifiere a vinurilor. Deasemena a fost prezentată istoria
procesului de fermentare malolactică, oportunitatea și condițiile favorabile și mai puțin favorabile
de realizarea a acestui proces.
În Capitolul II sunt prezentate condițiile de creștere a strugurilor studiați ăn cadrul
întreprinderii, au fost prezentate și analizate schemele tehnologice de producere a vinurilor din
soiurile studiate. S-a determinat conținutul inițial al acidului malic prezent în vin, respectiv și
conținutul după efectuarea procesului de fermentare malolactică. A fost determinat și comparat
indicii organoleptici ai vinurilor înainte și după FML.
The curent work consists in carrying out the malolactic fermentation process for 3 wine
varieties: Merlot, Cabernet-Sauvignon and Feteasca Neagra within the Enterprise Podgoria Vin
SRL, located in the wine-growing area IGP ”Valul lui Traian”. The conducted researches were
aimed at analyzing and determining the conditions of production of MLF. Determination and
qualitative assessment of the organoleptic indices of the studied red wines.
This research has II chapters.
Chapter I, called the bibliographic study are presented general notions and
characteristic about malic acid, its origin and evolution in grapes, the impact of AM on imported
wine parameters (pH, acidity, microbiological stability), properties of malic acid and lactic acid,
deacidification processes of wines. The history of the malolactic fermentation process was also
presented, the opportunity and the favorable and less favorable conditions for carrying out this
process.
In Chapter II, the conditions for growing the grapes studied in the enterprise are
presented, technological schemes for the production of wines from the studied varieties were
presented and analyzed. The initial content of malic acid present in the wine was determined,
respectively the content after the malolactic fermentation process. Organoleptic indices of wines
before and after FML were determined and compared.