The Phanariote System in Moldavia and Wallachia under the Ottoman rule

Abstract

Dobruja, Moldavia and Wallachia remained under the Ottoman sovereignty for more than 400 years. Dobruja was inhabited mostly by Turks and Muslims, and was administered by Muslim-Turkish governors assigned directly from the Sublime Porte. However, Wallachia and Moldavia were inhabited overwhelmingly by Christian-Orthodox people and were governed by local voivodes designated by the Ottoman Sultans. These voivodeships were autonomous entities in their internal affairs but were dependent to the Ottoman State in their foreign affairs. Upon the betrayal of the Moldavian prince during the Pruth River campaign of 1710-1711, the Ottoman authorities were compelled to implement the Phanariote System which lasted until 1821. Following the abolition of the Phanariote System, the Ottoman authorities returned to the previous method of appointing local princes which, in turn, lasted until the independence of modern Romania. Upon the independence of Romania in 1878, the Ottoman Empire had to switch to a new form of relationship with this newborn state. As a result, these two states resumed their relations through diplomatic means and, in its modern sense, the Turkish-Romanian diplomatic relations were established.

Dobrogea, Moldova și Țara Românească au rămas sub suveranitatea otomană mai bine de 400 ani. Dobrogea era locuită în mare parte de turci și musulmani și era administrată de guvernanți musulmani-turci desemnați direct de Sublima Poartă. Cu toate acestea, Țara Românească și Moldova erau locuite în mare parte de creștini-ortodocși și erau guvernate de voievozi locali desemnați de sultanii otomani. Aceste voievodate erau entități autonome în afacerile lor interne, dar erau dependente de statul otoman în afacerile externe. La trădarea prințului moldovean în timpul campaniei pe râul Prut din anii 1710-1711, autoritățile otomane au fost nevoite să instaureze Sistemul fanariot care a durat până în 1821. În urma desființării Sistemului fanariot, autoritățile otomane au revenit la metoda anterioară de numire a prinților locali care a durat până la independența României moderne. Odată cu independența României, în 1878, Imperiul Otoman a trebuit să treacă la o nouă formă de relație cu acest stat. Ca urmare, aceste două state și-au reluat relațiile pe cale diplomatică și, în sensul ei modern, s-au stabilit relațiii diplomatice turco-române.