Abstract:
Marele savant basarabean Eugeniu Grebenicov, care era printre noi „omul în viață cu nume de astru” ar fi împlinit în acest an 90 de ani. A plecat subit dintre noi la cele veșnice pe 29.12.2012. Percepţia cosmică a prezentului este una reală, materială. Ea a depăşit, în ultima jumătate de secol, perimetrul visului şi al imaginaţiei de orice fel. Omul şi stelele s-au apropiat mult, deşi distanţa dintre existenţele lor materiale rămâne astronomică. Această cutezanţă a cunoaşterii este poate cea mai înaltă exprimare a geniului ştiinţific. Zborul reprezintă nu numai o virtute umană, dar şi o victorie a ceea ce dorinţa de a şti devine realitate. Nu se poate fără ştiinţă. Complexitatea acesteia, fizică şi chimică, nu poate fi desluşită şi înţeleasă constructiv decât printr-un instrument adevărat, dăruit nouă de către divinitate. Aşadar, matematica în toate culorile ei, acoperă spectrul algoritmat cu care omul construieşte necontenit scara spre cer. Fără ea fiinţele noastre primitive s-ar teme şi sar închina cerului din umbra acestuia întunecată. Suntem aici datorită ei şi necontenitului nostru neastâmpăr de a înţelege campusul universal. Fără matematică n-am fi putut atinge istoria la timpul prezent.