Abstract:
Investigațiile s-au efectuat în localitatea Tudora, raionul Ștefan Vodă. Solul pe câmpul experimental a fost reprezentat de un cernoziom levigat, cu conținut de humus 3,2%. Condițiile agroclimaterice ale anului 2021, în zona de sud, au fost favorabile după regimul pulviometric, depunerile atmosferice fiind uniforme pe perioada de vegetație ce au creat condiții de cultivare a cartofului fără irigare. Obiectivul de bază al cercetărilor a constat în investigarea comportării soiurilor de cartof omologate în condițiile de sud a Republicii Moldova. Pentru studiu s-au selectat 3 soiuri de cartof de origine olandeză: Labella, Queen Anna și Rivera (mr.). Experienţa a fost proiectată în blocuri randomizate, în 3 repetiţii, cu suprafaţa unei parcele de 50 m2 . Densitatea planificată la recoltare 55-60 mii plante, schema de plantare 0,70x0,25 m. Rezultatele cercetărilor în anul 2021 a evidențiat că perioada de vegetație a soiurilor studiate au variat între 70 zile (Rivera) - 76 de zile (Queen Anna). Talia plantelor soiurilor studiate nu au fluctuat esențial, iar media pe experiență a fost de 43,5 cm. Numărul de plante pe parcele după formarea densităţii și înainte de recoltare a constituit 100 %. Pe parcursul vegetaţiei plantele de cartof de precocitate timpurie au manifestat o rezistenţă înaltă la atacul de către gândacul din Colorado (1%) şi macrosporioză (1,5-2,1%).