Abstract:
Scopul studiului dat a fost de a identifica principalele aspecte clinice și morfologice a tumorilor sistemului reproducător la animale de companie și determinarea incidenței acestora. În urma cercetării date, sa constatat că, cele mai afectate au fost animalele nesterilizate, cu vârsta de peste 5 ani, în special cățelele. Toate tumorile depistate au fost hormonodependente, ceea ce încă o dată ne demonstrează importanța sterilizării la timp a animalelor de companie, dacă acestea nu sunt utilizate în reproducere.