Proiectul de licență „Administrarea și gestiunea blocurilor cu apartamente în Republica Moldova” prezintă o abordare a aspectelor legislative și manageriale privind eficiența administrării condominiumurilor și anume evaluarea suportului legislativ și situașiei reale a unui proiect de administrare o blocului cu locuințe, precum și căi de soluționare a acestor probleme.
Tratarea problematicii s-a executat prin intermediul METODELOR de analiză și cercetare a suportului legislativ a 3 țări. Analiza fondului locativ, inclusiv analiza resurselor financiare necesare și studiul de fezabilitate a unei situații neprevăzute de investiții în cadrul
condominiumului.
Scopul lucrării realizat constă în cercetarea stării create în Republica Moldova cu privire la administrarea imobilului locativ în condominiu sub aspect tehnic, juridic și economic cu contribuții la armonizarea situației.
Pentru realizarea scopului propus au fost formulate și cercetare următoarele sarcini:
Studiul și tratarea aspectelor conceptuale și legale privind administrarea și gestiunea
blocurilor cu apartamente în Republica Moldova.
Studiul legislației în administrarea blocurilor cu apartamente în România și Federația Rusă.
Analiza fondului locativ al Republicii Moldova.
Analiza retrospectivă a administrării și gestiunii blocurilor cu apartamente în R. Moldova.
Studiul finanțării procesului de exploatare şi întreţinere tehnică a blocurilor cu apartamente.
Contribuții la îmbunătățirea administrării și gestiunii blocurilor cu apartamente.
Contribuții la eliminarea barierelor care frânează administrarea și gestiunea fondului locativ în Republica Moldova.
Obiectul cercetării reprezintă fondul locativ multietajat construit al Republicii Moldova –blocuri cu apartamente.
În aspect practic s-a efectuat un studiu de fezabilitate a reparației acoperișului unui bloc cu apartamente S+9E+ET, în cadrul condominiului din mun. Chișinău, pentru care s-a efectuat analiza ofertelor de piață privind executarea lucrărilor respective. REzultatele obținute reprezintă situația prezentă în Republica Moldova a condominiumului.
The license project "Administration and management of apartment blocks in the Republic of Moldova" presents an approach to the legislative and managerial aspects regarding the efficiency of condominium administration, namely the evaluation of the legislative support and the real situation of a project for the administration of an apartment block, as well as ways to solve the these problems.
The treatment of the problem was carried out through the methods of analysis and research of the legislative support of 3 countries. Analysis of the housing fund, including the analysis of the necessary financial resources and the feasibility study of an investment contingency in the condominium.
The purpose of the work carried out consists in researching the state created in the Republic of Moldova regarding the administration of residential buildings in condominiums from a technical, legal and economic aspect with contributions to the harmonization of the situation.
To achieve the proposed goal, the following tasks were formulated and researched:
The study and treatment of conceptual and legal aspects regarding the administration and management of apartment buildings in the Republic of Moldova.
Study of the legislation in the administration of apartment buildings in Romania and the Russian Federation.
Analysis of the housing stock of the Republic of Moldova.
Retrospective analysis of the administration and management of apartment buildings in the Republic of Moldova.
The study of the financing of the process of operation and technical maintenance of apartment buildings.
Contributions to improving the administration and management of apartment buildings.
Contributions to the elimination of barriers that hinder the administration and management of the housing fund in the Republic of Moldova.
The object of the research is the built multi-storey housing stock of the Republic of Moldova - blocks of flats.