Scopul lucrării: rezidă în formularea conceptului regimului juridic al cooperativelor pentru a evidenția dificultățile în activitatea practică, precum și în oferirea unor soluții în acest sens pentru a preveni apariţia diferitelor incidente ce ar afecta valabilitatea activității cooperativelor.
Obiectivele generale: identificarea reglementărilor actelor normative naţionale şi internaţionale în domeniul cooperativelor; аnаlizа doctrinei naţionale şi străine cu privire lа cooperative; determinarea rolului cooperativelor în societate; cercetarea particularităților cooperativelor înregistrate în Republica Moldova; evidențierea carențelor și lacunelor în cadrul legal ce reglementează cooperativele; stabilirea concluziilor și recomandărilor finale.
Metodele аplicаte lа elаborаreа lucrării: pentru realizarea obiectivelor prezentului studiu au fost utilizate numeroase metode dintre care: metoda deducției și analizei, teoretică, metoda investigației științifice, și nu în ultimul rând, metoda comparativă – prin care s-a efectuat o comparație între informаţiа аnаlizаtă de doctrinarii străini şi cei autohtoni, precum şi legislaţia autohtonă şi cea internațională în subiectul descris.
Rezultatul concret obţinut: în urma elaborării cercetării ştiinţifice în domeniul regimului juridic al cooperativelor, а fost întitulată o lucrare unică cu аceаstă tematică, o examinare aprofundată а tuturor caracterelor și principiilor esenţiale, precum şi un șir de relatări ce pot servi exemplu pentru o viitoare analiză, sau drept sursă în alte domenii, altele decât dreptul.
The purpose of the thesis: resides in the formulation of the concept of the legal regime of cooperatives to highlight the difficulties in practical activity, as well as in offering some solutions in this sense to prevent the occurrence of various incidents that would affect the validity of the activity of cooperatives
General objectives: identification of the regulations of national and international normative acts in the field of cooperatives; analysis of national and foreign doctrine regarding cooperatives; determining the role of cooperatives in society; researching the particularities of cooperatives registered in the Republic of Moldova; highlighting the deficiencies and gaps in the legal framework that regulates cooperatives; establishing conclusions and final recommendations.
Methods applied for the elaboration of the thesis: in order to achieve the objectives of this study, numerous methods were used, among which: the method of deduction and analysis, theoretical, the method of scientific investigation, and last but not least, the comparative method
- through which a comparison was made between the information analyzed by foreign and local doctrinaires, such as and domestic and international legislation in the described subject.
The actual result obtained: following the elaboration of the scientific research in the field of the legal regime of cooperatives, a unique work on this topic was titled, an in-depth examination of all the essential characters and principles, as well as a series of reports that can serve as an example for a future analysis, or as a source in fields other than law.