Abstract:
Acest articol prezintă și caracterizează esența conceptului de diplomație economică tipurile și influența acesteia asupra comerțului și a fluxurilor internaționale de investiții străine directe (ISD). Deoarece diplomația economică este un termen larg care cuprinde mai multe concepte, sunt evidențiate noțiunile de bază și determinările tipurilor de diplomație economică cu accent pe diplomația comercială care reprezintă obiectul principal al acestui studiu, deoarece se referă la sprijinirea și promovarea comerțului internațional și a investițiilor străine directe. Diplomația economică este frecvent definită ca fiind procesul prin care țările își maximizează câștigul național în ceea ce privește politicile și activitățile care promovează comerțul și investițiile străine directe și poziționează țara în mod pozitiv în lume prin branding, marketing și diplomație internațională.