Abstract:
Studiul dat are ca obiectiv explorarea compoziției aromatice a trei soiuri de struguri de selecție autohtonă (Startovîi, Viorica și Muscat de Ialoveni). În scopul evaluării cantitative a terpenelor libere și legate, strugurii au fost supuși analizei spectrofotometrice. În urma rezultatelor analizei spectrofotometrice a extractelor celor trei soiuri a fost concluzionat că cel mai mare raport dintre terpenele sub formă de glicozide (TVP) și libere(TVL) îl prezintă soiul Muscat de Ialoveni (2,4), urmat de Startovîi (2,1) și Viorica (1,8). Totodată, a fost stabilit că raportul TVP/TVL variază în dependență de părțile componente ale boabei de struguri (suc, pulpă, pieliță), cele mai mari valori fiind înregistrate în pielițe.