Abstract:
Cultura enogastronomică poate fi diferită – în funcție de regiunea
geografică și de tradițiile locale, dar scopul ei este același în toate cazurile: de a promova și de a valorifica patrimoniul culinar și vinicol, de a încuraja cunoașterea și aprecierea acestor elemente și de a oferi o experiență completă pentru toți cei care sunt pasionați de mâncare și vin.
Regiunea de Sud a Republicii Moldova este renumită pentru producția de vinuri de calitate, iar enoturismul a devenit o atracție turistică populară în zonă.
Enoturismul se concentrează pe descoperirea regiunii viticole, pe istoria sa, cultura, tradițiile, dar și pe elementele care fac vinurile din zona respectivă unice și valoroase. Articolul dat vine și cu unele exemple concrete de bucate specifice din Lunca Prutului de Jos, promovând tehnologiile tradiționale de preparare a lor.