Scopul general al tezei: Scopul acestei lucrări constă în cercetarea și dezvoltarea unor metode și tehnologii noi pentru modernizarea sistemului digital de control al incubatoarelor, în vederea îmbunătățirii eficienței și preciziei procesului de incubație. Obiectivele cercetării includ analiza sistemelor existente de control, dezvoltarea de algoritmi și metode noi de control, precum și testarea și evaluarea eficienței sistemului dezvoltat.
Subiectul de cercetare este modernizarea acestui sistem în vederea îmbunătățirii eficienței și automatizării sale. Obiectul de cercetare este sistemul digital de control al incubatorului pentru păsări.
Implimentarea unui sistem SmartSetPro în scopul ridicării eficienței energetice pentru stația de
incubare, prin elaborarea structurilor noi, selectarea echipamentelor moderne și mai
performante.Precum toate în ansamblu vor avea o efeciență energetică sporită.
În prima parte a lucrării a fost efectuat un studiu asupra incubatoarelor cu clasificarea
acestora în scopul determinării actualității,apariției cauzelor de risc, care se pot manifesta în timpul
funcționării utilajului cu reducerea efecienței.Toate cauzele necesită cercetarea și elaborarea unui
sistem mai modern și mai performant care va exclude supracheltuieli asupra energiilor electrice și
termice.
În a doua parte de lucrare au fost propuse și descrise soluții pentru rezolvarea problemelor
studiate prin elaborarea și integrarea unui sistem de încălzire cu tehnologii moderne.Elaborarea
structurilor cu descrierea sistemei de alimentare a utilajului și elaborarea unui sistem de protecție.
În ultima parte a lucrării în urma elaborării structurilor generale a sistemelor moderne sunt
reprezentate tipuri de monitorizare și controlul proceselor tehnologice de incubarea ouălor
Această lucrare a fost elaborată în baza proiectului real Reconstrucția complexului de incubarea
ouălor de pui broiler situat în sat.Floreni, raionul.Anenii Noi .E unica societate comercială din
Moldova care dispune de o stație de incubație,utilată cu instalații speciale de ultima generație “Pas
Reform”.
General aim of the thesis: The purpose of this work consists in the research and development of new methods and technologies for the modernization of the digital control system of the incubators, in order to improve the efficiency and precision of the incubation process. The research objectives include the analysis of existing control systems, the development of new control algorithms and methods, and the testing and evaluation of the efficiency of the developed system.
The research topic is the modernization of this system in order to improve its efficiency and automation. The research object is the digital control system of the poultry incubator. Implementation of a SmartSetPro system with the purpose of enhancing energy efficiency for the broiler egg incubation station by developing new structures, selecting modern and more efficient equipment. Altogether, these improvements are expected to result in increased energy efficiency.
In the first part of the thesis, a study was conducted on incubators, classifying them to determine their relevance and identifying potential risk factors that may affect the equipment's efficiency during operation. All identified causes necessitate research and the development of a more modern and efficient system that will eliminate excessive energy consumption.
The second part of the thesis proposes and describes solutions for addressing the identified problems through the development and integration of a heating system with modern technologies. This includes the development of structures with a description of the equipment's power supply system and the formulation of a protection system.
In the final part of the thesis, following the development of the overall structures of modern systems, various monitoring types and the control of technological processes for egg incubation are presented.
This work was elaborated based on a real project - the reconstruction of the broiler egg incubation complex located in Floreni village, Anenii Noi district, Moldova. It is the only commercial enterprise in Moldova equipped with state-of-the-art 'Pas Reform' facilities."