Articolul intercalează trei subiecte etice, și anume: ființa umană, vulnerabilitatea omului și îmbunătățirea acesteia. Mai mult, judecățile, care determină abordarea acestora în ansamblu, ar fi: 1) ființa omului pe fundalul vulnerabilității nuanțează susceptibilitatea de natură situațională, relațională și temporală, care, datorată unor stări fizice, afective și cognitive, se află în pericol de a fi lezată sau distrusă; în consecință, nu are abilități de a lua decizii proprii sau nu dispune de capacitate suficientă pentru a-și controla și proteja interesele; 2) dacă există situații, stări sau surse ce-l prezintă pe om vulnerabil, atunci acesta trebuie să posede conștiința vulnerabilității pentru a se proteja sau a-și ameliora condiția; 3) susceptibilitatea persoanei reflectă realitatea unui risc ce poate sau nu leza persoana, iar ameliorarea condiției umane redă tendința spre ceva mai bun, atunci se cere de a identifica natura sau valorile de referință ale „îmbunătățirii” ființei umane, deoarece intervenția genetică, cea biomedicală sau cea farmaceutică în condiția omului, la rândul său, poate cauza forme de vulnerabilitate, mai ales dacă nu este identică cu natura umană sau riscul de a crea dependență de efectele respectivelor intervenții. Fundalul acestor judecăți distinge faptul că atât vulnerabilitatea, cât și îmbunătățirea ființei umane se situează la poluri opuse, însă, au un punct comun de referință: identitatea și autenticitatea omului. Prima accentuează tendința spre identitate și autenticitate, a doua evidențiază limite pentru a nu se depărta de identitate și autenticitate.
The article includes three ethical topics, the human being, human vulnerability and its improvement. Moreover, the judgments, which determine their approach as a whole, are: 1) the human being against the background of vulnerability reflect situational, relational and temporal susceptibility, which due to physical, affective and cognitive states is in danger of being harmed or destroyed; consequently, he does not have the ability to make his own decisions or does not have sufficient capacity to control and protect his interests; 2) if there are situations, states or sources that present a vulnerable person, then he must possess the consciousness of vulnerability in order to protect himself or improve his condition; 3) the person's susceptibility reflects the reality of a risk that may or may not harm the person, and the improvement of the human condition reflects the tendency towards something better, then it is required to identify the nature or reference values of the "improvement" of the human being, because genetic, biomedical or pharmaceutical in the human condition, in turn, can cause forms of vulnerability, especially if it is not identical to human nature or the risk of creating dependence on the effects of those interventions. The background of these judgments distinguishes the fact that both the vulnerability and the improvement of the human being are located at opposite poles, but they have a common point of reference: the identity and authenticity of the human being. The first emphasizes the tendency towards identity and authenticity, the second highlights limits in order not to deviate from identity and authenticity.