Analiza legislaţiei naţionale şi internaţionale privind autorităţile, instituţiile şi organismele cu atribuţii în protejarea patrimoniului cultural construit

Abstract

Patrimoniul cultural construit presupune a fi cea mai importantă verigă a trecutului unui stat, iar dinamica schimbărilor de diferită natură într-o societate, impune statul să instituie anumite organe cu funcții speciale în domeniul conservării, valorificării și protecției obiectelor culturale construite. Autoritățile, instituțiile și organismele cu atribuții în protejarea patrimoniului cultural construit constituie o cercetare foarte vastă, care este cercetată atât din punctul de vedere a doctrinei atât naţionale, cât şi celei străine (mai puţin credem), cât şi din punct de vedere a legislaţiei în domeniu (preponderent doar de legislaţie). În acest context legiuitorul, vine în ajutor cu un șir de acte normative în care sunt prevăzute normele juridice ce contribuie la ocrotirea, valorificarea și salvgardarea obiectelor de cultură construite.

De fapt, practica Republicii Moldova în formarea strategiilor publice menite să rezolve întreaga problematică a patrimoniului cultural construit a suferit numeroase modificări şi impedimente de implementare. Iar patrimoniul cultural construit, la etapa actuală se află într-o situaţie nu din cele mai favorabile, iar obligaţiunea autorităţilor de specialitate este de a veni în ajutor bunurilor imobile culturale spre a le ocroti şi salva, deoarece şi prin intermediului patrimoniul cultural construit al statului sunt transmise adevăratele valori istorice şi culturale ale trecutului neamului nostru. Anume aceste aspecte au şi stat la baza cercetării comunicării de față.