Abstract:
În lucrare este explorată o soluție de virtualizare a serverului, ce are ca scop disocierea software-ului serverului de infrastructura sa hardware. Această abordare permite crearea mai multor servere virtuale pe un server fizic, fiecare operând cu un sistem de operare independent, eliminând problemele de compatibilitate. Tehnologia de virtualizare este o componentă fundamentală pentru “cloud computing”, facilitând optimizarea utilizării resurselor de găzduire web și reducând semnificativ costurile implicate. Sistemul de virtualizare permite o gestionare eficientă a resurselor informaționale, asigurând un mediu securizat pentru stocarea datelor și rularea aplicațiilor.