Abstract:
Această lucrare are drept scop de a analiza rolul și impactul centrului intergenerațional în dezvoltarea unei comunități, cu un accent pe interacțiunea dintre vârstnici și copii. Scopul principal al acestei lucrări este de a înțelege cum putem ameliora calitatea vieții acestor participanți și de a contribui totodată la îmbunătățirea relațiilor dintre ei prin integrarea unui astfel de centru. Pentru realizarea cercetării s-a efectuat un studiu de caz, unde s-a analizat detaliat diferite centre intergeneraționale deja existente cu scopul de a înțelege practicile eficiente și impactul asupra comunității, dar și statisticile efectuate pe teritoriul Republicii Moldova au
demonstrat necesitatea unor astfel de centre.