Abstract:
Studierea și implementarea surselor regenerabile de energie trebuie să fie prioritate stringentă, mai ales în contextul creșterii consumului de energie pe bază de combustibili fosili, majorării cantităților de gaze cu efect de seră emise în atmosferă, care duc la consecințe negative pentru mediul ambiant. În lucrare se prezintă rezultatele obținute pe cale experimentală în condiții de laborator, privind caracteristicile colectoarelor cu suprafață absorbantă selectivă și suprafață absorbantă neagră. S-au determinat dependențele randamentului colectorului de debitul circuitului solar și unghiul de înclinare al colectorului.