Transhumanța păstorii români - vector de valori în spațiul carpato-danubiano-pontic

Abstract

Ciobanii, ca principali actori în procesul transhumanței, au fost purtători - vectorii de valori în spațiul românesc și dincolo de el, păzitori de turme de visuri, în vremuri când niciun mijloc de comunicare la distanță nu era, decât doar „frunza-n codru ciulită”, strigăt de bucium și tulnic străbătând văi și munți, focuri pe dealuri, „să dea de-i primejdie glas”. Și frământări, căutări de mai bine pentru ei și oile lor, în alte orizonturi, transhumanța au fost. Liant în cuget și-n simțiri, al românilor de pretutindeni au fost. Și au mai fost seism al sufletului, ce aduce ades drame, sacrificii, jertfe pe altarul muncii, al trudei. Și așa, oierii Carpaților noștri nemuritori au devenit. Asta vrea să spună astă trudă a gândului meu, prin astă modestă reamintire a unor fapte din istoria noastră milenară, cu contribuția specialiștilor, dar și a acelor moșnegi, „ceteți ai cărților în starnă”, cu care am fost prieten, a conviețuit și dascăli mi-au fost, la rându-le. Și toate ca o trezire, o retrezire a visului de reîntregire, de unire în cuget șl-n simțirri, a trăitorilor de pe cele două maluri ale Prutului, sub umbrela visului contemporan ce U E se cheamă. Iar transhumanța a veșnicit românismul în acest spațiu carpato--danubiano-ponitc, cât și mai departe, fiindcă „pe oricine-am numit și prieten și vecine”.