Abstract:
Pentru a nu ne afla în situația în care moștenirea ar rămâne fără de moștenitori, legislația națională a fost nevoită să adopte un cadru legal în care să reglementeze situația întâlnită, astfel a apărut dreptul statului asupra succesiunii vacante. Așadar, în cazul când, din momentul deschiderii succesiunii, nu sunt constatați sau lipsesc moștenitorii legali sau testamentari, aceștia nu au vocație succesorală, sunt nedemni de moștenire sau au renunțat la moștenire, moștenirea în cauză îi revine statului. Statul nu poate refuza asemenea succesiuni. Statul intră în posesia averii, prin intermediul organului financiar, solicitând notarului eliberarea certificatului de succesiune vacantă. Ca şi ceilalţi moştenitori, statul răspunde pentru datoriile celui ce a lăsat moştenirea în limitele activului succesoral.