Abstract:
Realitatea socială arată că o pondere considerabilă a infractorilor fac uz de tehnologiile moderne, sunt în pas cu cele mai noi schimbări în domeniu, ceea ce îngreunează mult activitatea de prevenire, relevare și combatere a infracțiunilor. Se propun două instrumente în ajutorul organelor de urmărire penală și de investigație care, îmbracă forma măsurilor speciale de investigații de natură dublă, cu funcție mixtă, și pot în opinia noastră contribui decisiv la prevenirea și combaterea eficientă a anumitor categorii de infracțiuni; fortificarea probatoriului penal; determinarea unor categorii de subiecți să renunțe la activitatea infracțională inițiată și/sau deja în desfășurare Cuvinte cheie: Justiție, proceduri penale, probe, măsuri speciale de investigații, prevenire