Abstract:
În articolul dat am reflectat asupra concepţiilor filosofice înaintate de Giordano Bruno pe parcursul vieţii sale. Accentul este pus pe concepţia panteistă şi pe viziunea asupra problemei cosmologice în înaintarea cărora Bruno dă dovadă de o profundă înţelegere şi abordare filosofică. Aceste două concepţii reuşesc să sfideze ideile care persistau în perioada bruniană, ideile propagate de biserică privitor problemei apariţiei lumii, idei apărute în urma unei revelaţii divine (sau cel puţin aşa susţinute de biserică). Conform acestora, lumea este creaţia Lui Dumnezeu, Unic şi Atotputernic. Giordano Bruno subliniază cu iscusinţă şi fără frică concepţiile sale filosofice referitor la această problemă şi îndrăzneşte să sfideze puternicile feţe bisericeşti prin afirmaţiile şi scrierile sale non-religioase, considerate de majoritatea ca fiind ateiste şi eretice, potrivit cărora, singularitatea lumii în care trăim şi a Lui Iisus Hristos este pusă la îndoială.