Abstract:
Relatarea o încep cu axioma asumată şi de alţii, nu prea mulţi, că lumea în care trăim, inclusiv cea a ideilor şi valorilor, ne este lăsată moştenire de predecesori. Cu toate acestea nu puţini sunt nici cei ce cred cu aroganţă că lumea începe, ba chiar şi sfârşeşte cu ei. Altfel spus că nu datorează nimic predecesorilor, nici măcar o recunoştinţă simbolică, şi că nu poartă nici o responsabilitate pentru gestionarea moştenirii survenite.