Preocupări filosofice asupra tehnicilor de cumul de „noroc” în viaţă sau despre avantajele consilierii filosofice

Abstract

Cele peste douăzeci şi cinci de secole de viaţă culturală din Occident sunt marcate de crize periodice: criza lumii greceşti arhaice, criza lumii greceşti clasice, criza lumii romane, criza lumii creştine şi criza lumii moderne. Pe parcursul acestor crize, după câte se pare, au avut loc pierderi importante de sensuri, principii şi paradigme de înţelegere şi trăire practică. Deşi întâlnim şi afirmaţii opuse, după cum vom demonstra, ele sunt inconsistente. Din rândul acestor afirmaţii face parte şi cea a lui Jean-Luc Nancy care susţine: „...în criză, sensul este pierdut din vedere, dar, la capătul crizei, atunci când i se risipesc ceţurile şi când se epuizează rătăcirile sau extravaganţele sale, exigenţa sensului reapare, intactă şi imposibil de ignorat. Revenirea înseamnă deci, în primul rând, că nimic nu fusese cu adevărat pierdut şi că nici durata crizei, nici abundenţa şi intensitatea manifestărilor sale n-au putut altera în profunzime (evidenţierile îi aparţin lui J.-L. Nancy – V.Ţ.) o anumită idee (o schemă, o paradigmă, uneori o normă) a sensului” [1, 36]. Realitatea ne demonstrează contrariul.