Abstract:
În astronomie, secolul al XVII-lea a fost o epocă de progrese extraordinare, datorate activităţilor de cercetare ale lui Kepler, Galilei, Huygens, Cassini, Newton, precum şi al altor savanţi. Aceasta a fost vârsta de aur a observatorilor. Rămăşiţele scolastice vor fi puţin câte puţin înlăturate. Se descoperă noi corpuri cereşti. Geografia, navigaţia, geodezia, întreaga fizică vor profita de pe urma acestor progrese ale astronomiei şi ale aparaturii ei tot mai perfecţionate. Devine posibilă sinteza legilor universului, şi geniul matematic al lui Newton va şti foarte curând s-o formuleze.