Abstract:
Sociologul Herbert Blumer menţiona că ‖o problemă socială nu există
pentru societate decât în condiţiile în care este recunoscută de către
aceasta…condiţiile sociale pot fi ignorate la un moment dat, fără a exista
schimbarea în structură, dar, într-o anumită perioadă, ceea ce a fost
ignorant poate genera mari şi grave motive de îngrijorare‖. Afirmaţia
sociologului este relevant pentru analizarea unei problematici precum cea
a violenţei dintre parteneri care, din cauza abordării într-o manieră
conservatoire şi tradiţionalistă, a atras atenţia asupra gravelor consecinţe
pe care le generează abia la începutul anilor 1970. În present, schimbările
care există în raport cu acest aspect se datorează, cu siguranţă,
psihosociologilor şi asistenţilor sociali care au reuşit să demonstreze
faptul că problemele vieţii private reprezintă problem sociale, care nu pot
fi prevenite şi soluţionate decât cu ţi prin societate.